În fiecare an
primăvara venea
pe-o străduţă lăturalnică
Dinspre o margine a oraşului
cu case rare
unde poate că fusese
cândva
un lac
sau o mlaştină.
Se furişa
pe lângă garduri vechi şi sărmane
Împrăştia în umbra lor umedă
sămânţă
de colţ de iarbă.
Trecea de zidul dosnic
rămas netencuit
din vremuri când sărăntocii
lăsau zidurile de cărămidă
În aşteptarea vremurilor
mai bune
Şi fiindcă vremurile mai bune
încă nu veniseră
Dădea colţul pe strada mea
şi-mi intra în curte
Unde poposea
la piciorul zidului
Aprindea o luminiţă scăpărând amnarul
Şi ferind cu palma flacăra
de aburii lacului
Aprindea florile galbene
de forsiţia
Înverzea iarba
şi îndemna stânjeneii
să dea colţ
Şi cu bagheta magică
învăpăia zidul
de soare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu