● Porcii lui Potemkin. Vizită în judeţul Dâmboviţa. La Titu, în vitrinele măcelăriilor (închise) — jumătăţi de porc atârnând, apetisante. După vizită, în aceeaşi după-amiază, lumea dând năvală să cumpere. Dar jumătăţile de porc au dispărut. Probabil mutate, din oraş în oraş, expuse în vitrine, pe tot traseul vizitei. Porcii lui Potemkin. (Se pare, strict autentic)
● Vise de mărire. Mutarea capitalei la Târgovişte. Domnitorul-tovarăş care a mutat capitala din nou la Târgovişte... după două sute de ani. Seara, înainte de adormi, Ceauşescu se „vede” în chip de împărat roman — bătrân decrepit în togă imperială... Dac, asemenea lui Decebal, cu căciulă pe cap, printre războinicii cu scuturi rotunde şi săbii încovoiate.
● Moartea şi învierea lui Moş Gerilă. Conform ordinelor primite de la Ea, Moş Gerilă era cât pe-aci să dispară din folclorul românesc de iarnă. Dispărut de la TV, dispărut din costumaţia vânzătorilor de loz în plic, din librării etc. Poate că a făcut cerere de emigrare?... Dar nu, iată-l deodată pe Moş Gerilă întors! Poate din nou să vină la serbările copiilor... N-a fost o revocare a ordinului. Cum ar fi putut să fie? A fost doar o neînţelegere a dispoziţiei! Sau poate exces de zel din partea „căţeilor”?...
● Din nou, vânzarea copiilor. Dispăruţi la naştere. O mamă este înştiinţată că a născut un copil mort. Mama cere trupul neînsufleţit. I se răspunde că nu se poate. (Eventual, i se dau explicaţii.) O soră de la spital o avertizează să nu conteze pe mărturia ei la tribunal — nu vrea să-şi piardă pâinea. (Se pare, strict autentic)
● Fotografie prezidenţială retuşată. În România liberă, mai multe fotografii. El şi Ea, în vizită în Birmania. El, Ea şi... din nou El, abia vizibil îndărătul unui personaj localnic oarecare. Şi, în sfârşit, El, foarte vizibil, dar... Ia stai! E ceva ciudat cu această fotografie!
Ce s-a întâmplat? Datorită poziţiei dezavantajoase pentru o persoană atât de importantă, fotografia a fost „un pic” modificată, „un pic” falsificată prin lipirea importantului personaj într-o poziţie perfect vizibilă, aproape în prim-plan. Atât doar că — neglijenţa „responsabilului” cu colajele — El apare în alt costum, deschis la culoare, spre deosebire de costumul de culoare închisă din celelalte fotografii. Pe unde mai sunteţi, retuşori de fotografii prezidenţiale? Mi-e dor de voi. (Strict autentic)
● Zonă liberă de hârtie igienică. Balcanii — o zonă fără arme nucleare şi chimice, fără insecticide şi fără detergenţi! Fără hârtie igienică!
● Nu se acceptă plângeri. Încălcându-se legea, s-a dat „indicaţia” să li se reţină salariaţilor, pe statele de plată, sumele „datorate” conform Legii 1 din 198... Aflând de „indicaţie”, contabilul-şef se interesează ce se va întâmpla dacă cineva va da în judecată instituţia. I se dau asigurări că n-are motive să se neliniştească: judecătoriile au primit dispoziţie să nu accepte plângeri în legătură cu Legea 1. (Strict autentic)
● Politică demografică. Se discută, la nivel înalt, toate posibilităţile de redresare demografică: retragerea de pe piaţă a tuturor mijloacelor anticoncepţionale, proiectarea la TV a unor filme cât mai erotice ş.a.m.d. Erotice, dar în limita moralei socialiste.
● Ocaua mare. Politica de combatere a consumului de alimente în exces. Se vor instala pe străzi cât mai multe cântare automate, astfel ca lumea să vadă cât e de grasă şi să se sperie.
— Dar ce se-ntâmplă dacă se sperie că sunt prea slabi?
— Ei bine, să se aranjeze cântarele să arate în plus.
● Tatuaj cu număr de ordine. La coadă la carne, cu numărul 168, scris pe mână cu creion chimic (Kiev, mai 1988, din Literaturnaia gazeta). (Strict autentic)
● Ceauşescu, student la Oxford. În Scânteia, o fotografie înfăţişându-l pe El , la primirea titlului de doctor honoris causa al Universităţii..., costumat ca în Stan şi Bran, studenţi la Oxford. Pe la ora nouă sau zece apare o altă ediţie a ziarului, fără acea fotografie. (Strict autentic)
● Subvenţii pentru opere complete. Cineva trebuie să cumpere de la librării „operele” lui Ceauşescu, nu-i aşa? Ei bine, vor fi selectate anumite persoane şi li se vor asigura fondurile necesare.
● Un milion metrul. C inspectează noua Casă a „Poporului”. Urcă în balcon şi zăreşte în depărtare coşul de 240 de metri al CET Progresu. Coşul strică panorama Centrului Civic. C dispune: Să fie tăiat la jumătate! Să nu se mai vadă!... Şi se taie. Nu-l interesează costurile. Un milion de lei pentru fiecare metru construit, un milion de lei pentru fiecare metru demolat. Coşul ajunge la 120 de metri. (După decembrie ’89 avea să fie reconstruit la înălţimea iniţială.) (Strict autentic)
● Vată în urechi de securist. Un comandant de la Securitate îi inspectează pe „băieţii” de pe Calea Victoriei. Descoperă că unul dintre aceştia are dopuri de vată în urechi. Îi scoate dopurile de vată dojenindu-l că în felul acesta nu poate auzi toate clevetirile împotriva regimului democrat-popular.
● Obsesia chioşcurilor... periculoase. Ordin să dispară de peste tot. De ce? Ceauşescu a văzut un film în care un terorist a fost ascuns într-un astfel de chioşc (de ziare). Şi a tras, nemernicul!
● Gară fără lacăte cu cifru. Dispariţia casetelor pentru bagaje, prevăzute cu lacăte cu cifru, din Gara de Nord. Oare puteau fi utilizate pentru contrabandă? Pentru colete subversive? (Strict autentică dispariţia casetelor)
● Parteneriat la furt. Furt organizat de stat al aurului de la persoanele întoarse din străinătate după o şedere ceva mai lungă. Cooperare între hoţi şi miliţie, cu profituri personale pentru angajaţii acesteia. Şi, desigur, pentru hoţi. (Nu-i exclus să fie strict autentic)
● Hitler, creaţia lui Stalin? 20 aug. 1989. Trei zile înainte de comemorarea a 50 de ani de la Pactul Ribbentrop-Molotov. Se dau în vileag fapte — BBC în limba rusă. Se emite părerea că Stalin a fost geniul politic cel mai mare al tuturor timpurilor. Stalin dorea supremaţia asupra Europei (a Lumii). O ipoteză: într-o primă etapă să-l lase pe Hitler să cucerească Europa, iar apoi să-l bată. De aceea îi invita pe muncitorii din Anglia şi din Franţa să saboteze industria de război din ţările lor, pentru a le slăbi. Are apoi loc împărţirea Poloniei — a patra — prin Pact. La o săptămână după semnare, Hitler îşi ia „partea”. Stalin rămâne în „neutralitate”, pretextând că nu este pregătit din punct de vedere militar. (Se pretinde că există telegrame germane în acest sens; nu şi sovietice.) Dar atunci se pune întrebarea: de ce nu s-a stabilit prin acord să se purceadă la împărţire nu la 1 octombrie, ci la 1 noiembrie, sau la 1 decembrie?... Răspunsul unui istoric: pentru că ştia că Germania, oricât de dotată cu tehnică de luptă şi cu geniul militar al unor generali, nu avea fizic capacitatea de a face faţă la două fronturi, unul în Apus, ce avea să fie cu siguranţă deschis de puterile occidentale, ca ripostă la atacul împotriva Poloniei, şi al doilea în Răsărit, pe care avea să-l deschidă Stalin...
Privitor la intenţia lui Stalin de a cuceri lumea, se mai remarcă următorul fapt. În ’41, când URSS acaparase deja ţările baltice, Basarabia şi Bucovina, se bate o nouă monedă. Dar pe ea se face referire la 11 republici, atâtea câte erau înainte de recentele anexiuni, şi nu la 16 câte ajunseseră după acestea. De ce? O eroare birocratică? Exclus! Stalin consideră că n-are nici un rost să bată o monedă nouă, intermediară, când în scurt timp avea să bată monedă cu 30 de republici! Sau cu 50!...
Se vorbeşte chiar de Hitler ca fiind o creaţie a lui Stalin.
În aprilie ’40 Hitler împlinea 51 de ani. Stalin se gândeşte să-i facă un cadou. Aduce în Letonia proaspăt ocupată un număr de 51 de comunişti germani, care trecuseră frontiera în URSS pe vremea când relaţiile dintre ei nu fuseseră atât de prieteneşti şi, în prezenţa unor ofiţeri SS, îi execută.
Se vorbeşte de „schimb de experienţă” între NKVD şi SS în Polonia.
După război, la prima paradă militară, se pune problema cine va primi trupele victorioase. Stalin îl întreabă pe Jukov. Acesta, care trecea drept un om neînfricat, îi răspunde: În calitatea dumneavoastră de comandant suprem, aveţi nu numai dreptul ci şi obligaţia de a primi parada militară. Stalin îi răspunde: „Nu, tovarăşe Jukov, n-am s-o primesc eu”. Comentatorul BBC deduce din asta: Stalin pierduse războiul. El se încheia cu un rezultat foarte depărtat de ambiţiile sale — doar câteva mici ţări din Răsăritul Europei, ocupate.
Nu războiul de apărare a patriei, ci primul război „socialist”. Între naţional-socialismul german şi inter-naţional-socialismul sovietic.
Se afirmă că, dacă la sfârşitul Primului Război Mondial, încercarea de incendiere a Europei de către Lenin a eşuat, Al Doilea Război Mondial a fost o continuare a operei începute atunci, o a doua încercare de cucerire a lumii, opera, de asemenea eşuată, a lui Stalin.
● Apartament la bloc pentru preşedinte. Marele Conducător hotărăşte să ducă o viaţă cât se poate de democratică... (E cu putinţă ca Tito să dispună de o insulă întreagă în Marea Adriatică pentru folosul lui personal! Conducătorul unui stat socialist? Nu! Uite, începând de mâine eu am să locuiesc, ca oricare cetăţean de rând, într-un apartament de bloc!) Şi i se procură apartamentul; în care de altfel nici n-avea să-şi facă vreodată apariţia... Încep miraculoase transformări: colocatarii sunt mutaţi unul după altul, iar în apartamentele eliberate se mută securişti/sau rămân goale; fel de fel de utilităţi i se adaugă blocului. Blocurile alăturate sunt demolate pentru a se crea un spaţiu de securitate; se ridică un gard înalt de piatră (explicaţia: edilii oraşului plănuiseră aici un parc; proiectul se pune acum în aplicare); se sapă tuneluri — drumuri subterane de comunicaţie cu sediile marelui C... ş.a.m.d.
● Decenţă pentru defilare. 23 august 1989. Anunţ important. Tovarăşii din tabelul de mai jos, care participă la manifestaţia consacrată zilei de 23 august, vor fi prezenţi la ora 5,45 în faţa hotelului Nord, la stâlpul staţiei de taxi. Băieţii vor fi îmbrăcaţi în pantaloni şi cămaşă uni, nu blugi. Fetele vor purta rochii decente, nedecoltate şi neînflorate. Nu se admite nici un fel de obiect asupra participanţilor. (Strict autentic)
● Tronson periculos. La defilare, „băieţii” au luat parte într-un mod inedit: pe fiecare rând câte doi, la cele două capete, mărşăluind în pas cu „manifestanţii” pe tronsonul cel mai „periculos”, din faţa tribunei oficiale. Nefiind însă „băieţi” în număr suficient, la capătul tronsonului cu pricina trebuiau să se întoarcă în fugă la „start” şi să ia în primire alte rânduri. Alergând, în arşiţa lui august fierbinte. (Strict autentic)
● Perfuzie cu benzină în faza terminală. Criza de benzină a ajuns la apogeu (citeşte: demenţă). Desigur, doar în România. O Dacie se deplasează încet pe stradă. Toată lumea din jur poate vedea (cu ochii holbaţi de uimire) cum „însoţitorul de bord” al şoferului stă cu un braţ scos afară pe geam, ridicat cât mai sus, şi în mână ţine o sticlă de plastic cu gura în jos, cu un rest de benzină în ea, iar sticla e racordată la motor printr un furtun transparent care se strecoară pe sub capacul întredeschis al motorului. Să fie oare în acea sticlă prea puţină benzină pentru ca, turnată în rezervor, să mai ajungă să pună motorul în mişcare? Să fie oare defectă pompa de benzină? Nimeni nu poate şti. Cert este că Dacia se deplasează pe stradă, muribundă, precum un pacient întins pe targă, împins de brancardieri pe coridorul spitalului, cu perfuzia înfiptă în braţ. (Strict autentic)
● „Vânător” pentru popor. Duminică — vizita lui Ceauşescu în pieţe şi în magazine ale Capitalei. C îşi aminteşte de magazinul „Vânătorul”, transformat cu mai mulţi ani în urmă în magazin (f)alimentar de mezeluri — jumătatea din stânga — şi dulciuri-patiserie în jumătatea din dreapta. Luaţi pe nepregătite într-o zi de duminică, şefii aprovizionării Capitalei transformă peste noapte magazinul cu pricina, reînfiinţând „Vânătorul”. Capete de mistreţi şi de cerbi pe pereţi, ştergare româneşti etc. În jumătatea din stânga — restaurant cu autoservire, în partea din dreapta — raion de preparate vânătoreşti; de fapt, pentru moment (poate!), doar salam de urs, cu 12 lei suta de grame. O zi nefastă pentru urşi, duminică 8 octombrie 1989.
După ora prânzului, în urma şedinţei unde au fost chemaţi ministrul sănătăţii, ministrul comerţului interior, ministrul agriculturii şi ministrul de interne, fabrica de mezeluri reîncepe să funcţioneze, după ani de încremenire. Un buton apăsat pune în mişcare instalaţii prăfuite şi acoperite de pânze de păianjen... Şi vânători pornind-o pe coclauri la vânătoare de urşi, pentru salamul ordonat de Ceauşescu. Împuşcături răsunând în adâncul pădurii, vânători cu puşca în bandulieră printre copaci, pe povârniş în jos... În timp ce, în toiul nopţii, macarale descarcă din camioane bufetele cu becuri cu radiaţii infraroşii, iar înăuntru zeci de muncitori schimbă faţa magazinului. (Strict autentic pentru „Vânătorul”)
● Al XIV-lea asediu. 19 nov. 1989. Oraşul în stare de asediu în ajunul congresului XIV. Legitimaţii controlate la intrarea în instituţii, vizitatorii însoţiţi de la poartă până la „locul de interes”. Reinstalarea luminilor pe alei, desfiinţate anterior din economie de electricitate. Pe străzi, panouri cu portretul lui Ceauşescu şi steaguri păzite de miliţia înarmată. Maşinile de scris ale instituţiilor, depozitate — toate —, pentru o săptămână, într-o singură cameră, sigilată la fel ca şi armele gărzilor patriotice. Delegaţilor din provincie li se refuză cazarea la hoteluri. Stare de asediu.
● „Vânător”, la loc comanda! 4 dec. 1989. La câteva zile după congres, la magazinul „Vânătorul” de pe bulevardul Magheru din Bucureşti au dispărut capul de mistreţ, capra neagră şi bradul de la intrare. Partea de restaurant cu autoservire, cu bufete cu mâncăruri calde sub becuri cu raze infraroşii, s-a transformat într-o banală sală cu sandvişuri... reci. Scaunele au dispărut şi ele. Au fost aduse mese cu picioare înalte, pentru rezemarea cotului în timp ce stai în picioare, cu privirea în gol, mâncându-ţi sandvişul. Să urmărim mai departe evoluţia. (Strict autentic)
● Bune intenţii postdatate. După: Un redactor de la Televiziune declară că a făcut tot ce i-a stat în putinţă să propună spre difuzare piese de teatru care să incite la revoltă. „Le-am dat mură în gură, domnilor! În piesa «În aşteptarea lui Lefty» era vorba de organizarea unei greve. Punct cu punct! Am fost sigur că o să-i inspire! Şi cu alte piese am avut aceeaşi intenţie”...
Un alt redactor declară că a programat din ce în ce mai multe emisiuni despre tiran ca să stârnească repulsie în rândul publicului. Ăsta da, spirit civic!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu