Voluptăţi stranii*

Uneori, în reveriile mele dinainte de a adormi, mă vedeam păşind singur pe o potecă îngustă din pădure (sau din junglă). Astfel că la ivirea leului în faţa mea, aţintindu-mă cu ochii săi fosforescenţi, n-aveam nicio posibilitate să mă salvez fugind. Dar de fapt nici nu încercam să mă salvez. Resemnat, mă lăsam prins de leu — eram în gura leului, strâns între fălcile lui ca într-o îmbrăţişare: ucigaşă şi nu tocmai. Verbul a sfârteca nu exista pentru mine. Fălcile Regelui Animalelor îmi striveau trupul în întregul său. Senzaţia de strânsoare era aproape erotică — îmi zic eu astăzi.

***

^*Din romanul autobiografic Refugiu în Vechiul Regat