Stau în spatele tău, aşteptând autobuzul, şi mă uit cum în vântul răcoros de dimineaţă vălurele fine aleargă discret peste materialul mătăsos al bluzei tale prin care se străvăd bretelele negre ale sutienului. Mâna ta stângă se odihneşte indiferentă pe fermoarul genţii închise, cu curelele petrecute peste umăr. Iar partea din spate a braţului tău, între mâneca scurtă şi cotul îndoit — acea părticică unică a corpului femeiesc — cer să mi se recunoască prioritatea să afirm că nu are legătură cu sexul ci doar cu feminitatea ta de nimeni contestată. Atenţia ta, aşa cum o percep judecând după conturul feţei văzut din trei-sferturi-spate, se împarte între tot ce, aici în staţia de autobuz, te înconjoară, şi nimic. Dacă te-ai întoarce spre mine pentru o secundă sau două, aş putea vedea, sunt sigur, linia nasturilor sidefii pe care i-ai încheiat unul câte unul azi-dimineaţă ca să nu laşi să se risipească emanaţia diafană a zorilor care ţi-au mângâiat trupul gol şi s-au impregnat în pielea ta catifelată. (Cum altfel?)
Din întâmplare îţi întorci un pic capul şi, cu coada ochiului, mă surprinzi studiindu-te. Cu coada ochiului, şi nu numai: o fracţiune de secundă ţi-ai întors toată faţa spre mine, incitată... Gata, de-acum atenţia ta nu se mai împarte între nimic şi proximitatea imediată a locului de aşteptare. Cu intuiţia ta feminină infailibilă ai detectat prezenţa în preajmă a admiraţiei. Dacă autobuzul mai întârzie, o mică jubilaţie interioară îţi va nutri în minutele următoare setea irepresibilă de seducţie.
Îţi schimbi provocator greutatea de pe un picior pe celălalt, prilej cu care privirea mea îţi apreciază şoldurile, perniţele bine proporţionate, fesele, un minunat compromis (anticipat) între fermitate şi moliciune; reconstituie ceea ce e ascuns de materialul fustei: conturul miraculos al coapselor; totul sintetizat în ceea ce într-un muzeu de artă se expune privirii de cunoscător sub denumirea de tors de femeie. Căruia de obicei îi dai ocol în mijlocul sălii cufundate într-o penumbră învăluitoare ca să-l deguşti din toate unghiurile şi în toate profunzimile. Cum însă nu pot s-o fac, aici în staţie, mă mulţumesc să mă întorc cu privirea la bluză şi să simt odată cu tine mângâierea vântului; să-ţi ridic părul în închipuire, dezgolindu-ţi ceafa şi admirându-ţi lănţugul fin de argint; sau poate de aur, de ce nu.
Şi apoi ce crezi că urmează?... Cineva dintre noi doi va găsi pretextul. Duhul desfătării iminente va insufla inspiraţie unuia dintre noi doi să rostească primul cuvânt de apropiere. Iar al doilea cuvânt, cu puţin noroc, va arunca ancora statornicind o nouă legătură. Va veni apoi ceea ce ştim amândoi — prima întâlnire, primul schimb de date personale, primele preferinţe mărturisite. Apoi ne vom lăuda unul pe celălalt pentru însuşiri reale sau imaginare... Îţi voi căuta pe corp (şi îţi voi găsi negreşit), pe undeva, o aluniţă. Undeva, într-un loc intim. Cel puţin una. Pe care, stând lungit în pat alături de tine, ţi-o voi înconjura visător, abia atingându-ţi-o, cu vârful degetului, declarând (nu-i aşa?) că îmi era destinată. Îţi voi redesena cu acelaşi deget, de sus în jos, rezemat în cot, conturul profilului, fruntea, scobitura de deasupra nasului (dacă există), nasul, buzele, bărbia, tăcând dar dându-ţi de înţeles că o fac pentru prima oară; sau, dacă nu, dându-ţi de înţeles că un asemenea contur nu mi-a fost dat să mai întâlnesc vreodată... În faţa şifonierului tău cu uşile larg deschise, voi sta cu mâna la bărbie şi te voi întreba unde-i bluza pe care o purtai în ziua când ne-am cunoscut în staţia de autobuz, ţi-aduci aminte? Dar fusta? Dar pantofii? Dar geanta?... Va trebui să pierd secvenţe dintr-un film de la televizor ca să răspund invitaţiei tale de a-ţi admira o bijuterie nouă în timp ce faci, în faţa mea, o piruetă graţioasă... Voi rămâne întins în pat, cu mâinile sub cap, în timp ce tu, goală, vei da fuga la baie, dându-mi prilejul să-ţi admir (încă o dată) nudul perfect în mişcare, văzut din spate. Voi aştepta în pat ca tu să te întorci de la baie, clocind în minte cuvintele cu care te voi întâmpina când te vei ivi din nou în pragul uşii, adăstând câteva secunde: nud de femeie, văzut din faţă de astă dată. Nu voi putea nicicând să-ţi mărturisesc că am mai văzut destule asemenea trupuri, la fel de perfecte. Indiferent cât eşti de inteligentă, indiferent cât eşti de pregătită să afli adevărul (dacă există) şi cât de puţin doritoare să intri în competiţie cu fostele, (şi eventual cu viitoarele) eu mă voi simţi obligat să-ţi spun că eşti unică. Etc. Etc. Etc.
Aşa că... Nu știu ce să zic. Mă mai gândesc.
Dar autobuzul opreşte în staţie. *** *Din volumul de schiţe şi povestiri Femeia din metrou **Publicat și în revista Familia, 7-8 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu