Divorţ fericit! (7)*

   Capitolul 5 (2)

— Cum procedează un bărbat care se respectă? continuă moderatorul... Imediat ajungem şi la femei! preveni el c-un gest de invitaţie la răbdare orice posibil protest. Bărbaţii care se respectă îşi pregătesc terenul pentru o nouă legătură! Asta fac, degeaba încercaţi să mă contraziceţi! Văd eu foarte bine! Vrea cineva să mă contrazică pe faţă? Îl poftesc să mă înfrunte aici pe estradă! E cineva?
   Stârnind murmure de surprindere, un bărbat elegant, de vreo şaizeci de ani, se hotărî să se ridice de la o masă laterală, gata să contribuie la spectacol. Pe sub sacou purta o vestă grena tricotată.
   — A! exclamă moderatorul. Deci dumneavoastră vreţi să daţi curs provocării mele! Excelent! Ei bine, poftiţi sus pe estradă.
   Bărbatul cu vestă grena ocoli cu îndrăzneală marginea estradei. Avea un mers destul de tineresc pentru vârsta sa — tineresc şi sigur pe sine. Găsi scăriţa spre estradă şi urcă impetuos cele două trepte.
   — Vă previn din capul locului, îl întâmpină Gemi glumind, că tot ce veţi spune va putea fi folosit împotriva dumneavoastră!... Vă rog să luaţi microfonul. Şi spunând asta, moderatorul ridică de pe jos un microfon şi i-l întinse. — Vă rog să ne spuneţi cu cine avem onoarea.
   Invitatul părea să fie familiarizat cu recuzita de pe o estradă dintr-un restaurant.
   — Marinescu, rosti el cu voce clară în microfon. Viorel Marinescu.
   — Ia spuneţi, domnule Marinescu, îl abordă frontal moderatorul, nu-i aşa că v-aţi montat?
   — Cum adică? făcu invitatul.
   — V-aţi montat, stimate domn! Să nu-mi spuneţi că nu v-aţi montat! Sunteţi gata să rememoraţi oricând toate defectele consoartei — mă rog, ale fostei consoarte — numai ca să aveţi o justificare solidă că v-aţi despărţit de ea! Am zis bine? E foarte important pentru dumneavoastră să-i găsiţi cât mai multe defecte. Nu-i aşa?
   — Întrebaţi-mă mai bine dacă a trebuit să le inventez! glumi bărbatul urcat pe estradă.
   Tot salonul se amuză copios la cuvintele invitatului.
   Moderatorul se prefăcu stânjenit şi se încruntă aruncând priviri speriate în toate părţile.
   — Sper că nu-i nimeni pe-aici să fie nevoit să-şi astupe urechile auzind ce spuneţi!
   — Dacă vă referiţi la străini, nu ştiu cum reacţionează. Şi nici nu...
   — A! îl întrerupse cu avânt moderatorul. Aici nu-i nimeni străin! Pe toţi ne leagă aceeaşi soartă. De divorţat!
   — Pe toţi ne leagă? făcu sceptic bărbatul de pe estradă. Vreţi să vă spun ceva? Eu unul am stat mult în cumpănă dacă să accept sau nu invitaţia doamnei Herescu. Nu sunt genul extrovertit dispus să-şi dea poalele peste cap la prima ocazie.
   — Şi totuşi aţi urcat pe estradă.
   — Da.
   — Din proprie iniţiativă!
   — Da. Asta-i de mirare chiar şi pentru mine.
   În salon se auziră râsete, dar cei mai mulţi îi urmăreau cu o atenţie poate un pic ostilă. Moderatorul îl înconjură cu braţul pe după umeri şi îl împinse uşurel către locul cel mai luminat de pe estradă.
   — Vreau să vă fac o mărturisire, stimate domnule Marinescu. Când eram în pragul divorţului... Ei, poftim! strigă el, dezarmat. Am spus-o şi pe-asta! Deşi n-am avut nicio intenţie. Jur! M-a luat gura pe dinainte... Ei, asta e! Acuma ştiţi. Sunt şi eu divorţat. Dar tot îmi rămâne un mister nedezvăluit: dacă m-am recăsătorit sau nu! Pe ăsta îl ţin bine!... Bun. Să revenim... Aşadar, când eram în pragul divorţului, acum... Mă rog, acum mulţi ani... Un prieten, care era la rândul lui divorţat, mi-a spus: „Eu, care am trecut prin asta, aş zice să te mai gândeşti. E grea despărţirea.”... Nu că am luat în serios avertismentul acelui prieten al meu... Ştiţi, există o vârstă când, oricum ai fi sfătuit, până la urmă faci tot cum te taie capul!... I-am zis aşa: Prietene, ştii ce? Fiecare cu ale lui! Eu nu cred că-i chiar aşa de greu. Poate o vreme n-ai chef să mai faci nimic, poate rămâi cu ochii pe fereastră, poate adormi mai greu din cauza gândurilor. Dar mai devreme sau mai târziu îţi trece şi îţi dai seama că ai făcut un pas în folosul tău. Nici nu mai contează a cui a fost iniţiativa. Important e rezultatul. Nu-i chiar de colo să iei totul de la capăt. Şi la fel de important e să nu te-apuce regretele. De aceea spuneam, domnul meu, că, pentru e evita regretele, calea sigură e să-ţi reîmprospătezi în minte defectele fostei consoarte. Iar dacă le-ai făcut publice, vă spun eu, e ireversibil!
   Faţa moderatorului se destinse într-un zâmbet larg.
   — Aşa că agenţia de turism AT vă oferă şansa vieţii dumneavoastră! trase el concluzia... Sunteţi împreună cu fosta soţie, presupun.
   — E acolo, răspunse bărbatul cu vestă grena. Şi nu cred că şi-a pus mâinile la urechi ca să n-audă ce-am spus.
   Spunând asta, arătă cu braţul întins undeva peste mese şi multe priviri se întoarseră spre masa de unde el se ridicase cu câteva minute înainte, ca să urce pe estradă. La masa aceea mai şedea o pereche de soţi divorţaţi, cam de aceeaşi vârstă, iar fosta doamnă Marinescu afişă un zâmbet cam forţat, încercând să înfrunte cu curaj privirile întoarse spre ea din toate părţile.
   — Aţi respectat întocmai contractul cu Doamna Varvara! observă moderatorul glumind. Foarte bine! Vă felicit. Deci aţi reuşit s-o convingeţi să vă însoţească la Ţărmul Armoniei.
   — Ea a primit invitaţia. Aşa că eu am fost acela care s-a lăsat convins.
   — A, deci aşa! exclamă teatral moderatorul. Pot să vă întreb câţi ani aţi fost căsătoriţi?
   — Păi, aş putea să fac o socoteală simplă. Dar prefer să vă răspund: prea mulţi!
   Se făcură auzite râsete în tot restaurantul. Moderatorul râse şi el, ceva mai reţinut.
   — Vă rog să mai rămâneţi puţin.
   Şi se întoarse spre mese.
   — Daţi-mi voie... spuse, adresându-se tuturor. Se îndepărtă de domnul Marinescu şi făcu un mic tur pe lângă marginea estradei, ţinând microfonul la gură. — Daţi-mi voie să remarc că se întrevede şi un avantaj al divorţului!... Dar numai pentru doamne! Şi anume pentru cele care, din prea multă personalitate, au preferat să nu renunţe la numele de domnişoară atunci când s-au căsătorit ci să şi-l ataşeze ce cel al soţului. Adică să aibă două nume de familie. Ei bine, de-acum înainte nu vor mai fi nevoite să se complice cu două nume. Să recunoaştem că-i destul de complicat totuşi. Aşadar, doamnele divorţate vor putea să revină la un singur nume, care nu mă-ndoiesc că le-a fost dintotdeauna foarte drag.
   O voce feminină, distinctă dar slabă din cauza distanţei, se făcu auzită de la una din mesele din fundul salonului:
   — Dar pentru bărbaţi există vreun avantaj?
   Moderatorul se opri, surprins, şi se întoarse în direcţia mesei de unde venise întrebarea.
   — Mă bucur, zise el, că întrebarea vine de la o doamnă! Ar fi fost de mirare să vină de la un bărbat. Căci bărbaţii sunt cât se poate de convinşi că au numai de câştigat divorţând... Ei, bine, dragă doamnă, ca să vă răspund direct, bărbaţii singuri au întotdeauna siluetă. Şi ştiţi de ce?... Se întoarse către bărbatul de pe estradă: — Dumneavoastră, domnule Marinescu, ştiţi de ce?
   — Habar n-am.
   — Ei bine, se adresă moderatorul întregului salon, pentru că mănâncă mult mai puţin. De ce? Jumătate din mâncare le rămâne lipită de fundul tigăii!
   Tot salonul râse copios şi moderatorul se lăsă şi el în voia valului de râs. Acum probabil se putea spune că atmosfera era definitiv destinsă.
   — Şi fiindcă vă spuneam că mă aflu aici, în mijlocul dumneavoastră, şi ca persoană privată, daţi-mi voie să completez, în nume personal, urarea pe care v-am făcut-o la început: Divorţ fericit!
   Se bătu din palme. Reuniunea începea să semene cu o petrecere în toată regula.
   — Să înţeleg — se întoarse moderatorul către invitatul său — că, dacă sunteţi atât de rezervat în privinţa duratei căsniciei dumneavoastră, de a ne dezvălui motivele divorţului nici vorbă nu poate fi? Şi, înainte de a-l lăsa să răspundă, se grăbi să adauge: — Ştiţi, noi totuşi contăm pe un anume schimb de experienţă, care ar putea să le fie de folos multora aici de faţă.
   — N-am spus că sunt rezervat, îl contrazise sec domnul Marinescu.
   — Asta-i grozav! jubilă Gemi. Înseamnă că începem chiar din prima seară seria dezvăluirilor! Cum o cheamă pe fosta dumneavoastră soţie, care ziceţi că e aici de faţă?
   — Adina Mircioiu.
   — Credeţi că ar fi dispusă să urce pe estradă, alături de dumneavoastră?
   — Nu ştiu, răspunse precaut domnul Marinescu. Întrebaţi-o pe ea.
   — Ce spuneţi, doamnă Mircioiu, se întoarse Gemi spre masa laterală unde presupunea că se află aşezată fosta doamnă Marinescu, vă încumetaţi să vă alăturaţi fostului dumneavoastră ales?
   Se ridică o doamnă slăbuţă, de vreo cinzeci de ani, în taior bej, şi se sprijini, ezitantă, de masă, afişând un zâmbet la fel de nesigur ca şi întreaga ei ţinută, în timp ce toate privirile erau aţintite asupra ei. Totuşi, împotriva tuturor aşteptărilor, răspunse cu o voce destul de sonoră: — Da, de ce nu!... Şi păşi cu un pas mai degrabă rigid spre estradă, suportând cu stoicism privirile care o urmăriră pe tot drumul, în deplină tăcere. Moderatorul o primi cu entuziasm la marginea estradei şi, întinzându-i mâna, o ajută, galant, să urce cele două trepte.
   — Iată-vă, deci, dragă doamnă Mircioiu! Vă asigur că vă bucuraţi de întreaga mea admiraţie. Şi totodată sunt sigur că o veţi avea şi pe a Doamnei Varvara în clipa când i se va relata evenimentul. Căci este cu adevărat un eveniment! Primul cuplu, mă rog, fost cuplu, în faţa întregii asistenţe! Va fi o mare bucurie pentru domnia-sa, sunt convins!
   În jurul estradei, în salonul vast, chelnerii se aplecau, stilaţi, către clienţii aşezaţi la mesele de câte patru locuri, ascultau numai ochi şi urechi comenzile, dădeau uşor din cap, ceremonios, în semn că nu mai aveau nevoie de alte explicaţii şi că, vorba cântecului, dorinţa clientului era poruncă pentru ei.
   — Nici nu ştiu la cine să apelez mai întâi, spuse moderatorul mimând nehotărârea, şi se uită întrebător când la domnul Marinescu, când la doamna Mircioiu. — Ştiu că ar putea fi dureros, dar, mă gândesc... Aţi fi dispusă, doamnă, să rememoraţi împrejurările când... în sfârşit, când s-a produs... mă rog, ruptura, să-i zicem? Dumneavoastră aţi cerut divorţul?
   — Da, eu.
   — Ce aţi avut să-i reproşaţi soţului dumneavoastră?
   Domnul Marinescu stătea drept de o parte a moderatorului şi se uita undeva într-o parte, mai degrabă absent.
   — Trebuie să vă spun că Viorel este scriitor, începu doamna Mircioiu — afirmaţie care stârni murmure în salon.
   — Hm! Trebuie să fie interesant să ai un soţ scriitor! exclamă Gemi, plin de entuziasm. Dar nu vreau să vă influenţez. Continuaţi, vă rog.
   — Sigur, poate părea interesant, la prima vedere, povesti doamna Mircioiu. El este mereu cu gândul la scrierile sale, priveşte în gol şi nu spune nimic, tu încerci să vorbeşti cu el şi el nu-ţi răspunde... În salon murmurele amuzate se înteţeau. — Nu ţi se cere părerea, dar tu, ca soţie, găseşti prin casă tot felul de însemnări, tot felul de fiţuici, pe care găseşti scris câte un nume. Nume de femei, bineînţeles... Ba găseşti pe un bileţel Maria B., ba găseşti pe altul Elena T... Dacă îl întrebi, el îţi răspunde că sunt nume de personaje din romanele sale. Vrând-nevrând, îl priveşti cu suspiciune, şi el se amuză, izbucneşte în râs... Apoi, într-o zi, i-am scotocit prin manuscrise şi într-adevăr...
   — Ai făcut tu asta! strigă surprins domnul Marinescu.
   În salon se râse copios. Moderatorul îşi păstră însă o figură serioasă, ba chiar interveni adresându-se publicului:
   — Vă rog, doamnelor şi domnilor!... Vă rog, doamnă Mircioiu, continuaţi.
   — Într-adevăr, am găsit respectivele nume în textele sale... şi încă multe altele, ştiţi, scrise pe margine... pe marginea foilor. Începusem să cred că eu sunt bolnavă de suspiciune. Iar el, curat ca lacrima. Inocentul cu capul în nori. De aceea am rămas înmărmurită când într-o zi, întorcându-mă acasă pe neaşteptate, l-am găsit în pat cu o femeie.
   Moderatorul nu avu replică pentru moment.
   — Hm!... Se dezmetici după vreo două secunde şi adăugă: — Şi s-a întâmplat de multe ori?
   — Ce?
   — Să-l găsiţi cu o femeie în pat?... Se întoarse către domnul Marinescu: — V-a surprins de mai multe ori cu o femeie în pat, domnule Marinescu?
   — Da de unde! S-a întâmplat o singură dată!
   — În rest, aţi fost precaut, nu-i aşa, domnule Marinescu? Din toate ocaziile când aţi venit acasă cu o femeie, v-a prins o singură dată!
   Moderatorul începuse fraza cât se poate de serios şi o sfârşi într-un hohot de râs exploziv. Salonul îl urmă, distrându-se copios. Invitatul de pe estradă nu negă nici el, dând semne că mai degrabă ar fi înclinat să se alăture veseliei generale. Toate privirile se îndreptară spre doamna Mircioiu, care rămăsese serioasă.
   — Da, o singură dată s-a întâmplat, recunoscu ea.
   — Deci o singură dată? întări Gemi. Permiteţi-mi, doamnă să vă citez o frază — nu vă spun din cine. „Lucrul cel mai important într-o căsnicie fericită nu e fericirea, ci stabilitatea.” Ce ziceţi de asta? Şi se grăbi să adauge: — Nu citez cu asentimentul Doamnei Varvara. Îmi asum riscul s-o fac din proprie iniţiativă.
   — Ce-aş putea să spun... Dacă dumneavoastră credeţi că eu am divorţat doar fiindcă Viorel a adus în casă la noi o femeie o singură dată, vă înşelaţi... De fapt nu mi-a păsat de câte ori a făcut-o. Dar... Viorel... Pentru Viorel eu ajunsesem să nu mai contez...
   — Exagerezi, Adina! interveni scriitorul. Nu-i adevărat!
   Doamna Mircioiu nu-l luă în seamă. Continuă, impasibilă:
   — Viorel vorbea la telefon cu foarte multe persoane. Unele convorbiri erau în chip vădit cu femei cu care era într-un anumit gen de relaţie... Folosea aluzii, sărea peste cuvinte, făcea totul ca eu să nu-mi dau seama cam despre ce vorbea. Evident, se înşela. Îmi dădeam foarte bine seama. Apoi închidea telefonul şi îmi spunea brusc: Trebuie să plec, am o întâlnire. Şi în secunda următoare ieşea pe uşă... Eu, de bună seamă, ştiam ce fel de întâlnire are. Chiar dacă intenţia lui era să mă facă să cred că erau întâlniri de lucru. De la un moment încolo începuse să nici nu se mai ferească. Vorbea la telefon în prezenţa mea şi zicea: „Nu pot să-ţi spun acuma.” Sau: „Îţi explic cu prima ocazie.” Cum credeţi, domnule Geamănu, că se simte o femeie care este tratată în acest fel?... Pe mine nu mă întreba niciodată nimic, asta apropo de „fericirea” de a fi soţie de scriitor — nu mă-ntreba nimic, nu-mi cerea niciodată părerea, venea şi pleca de acasă, ca şi cum ar fi trăit singur... Nu, n-a contat că l-am găsit o dată în pat cu o femeie. Nu ştiu dacă dumneavoastră vă puteţi da seama cum a fost viaţa mea până la divorţ. De altfel, judecătorul n-a avut nicio ezitare să pronunţe sentinţa din vina exclusivă a pârâtului. Asta, cu toate că avocata lui Viorel s-a silit din răsputeri să demonstreze că vina ne aparţinea în egală măsură.
   — Eu cred, zise moderatorul după o pauză destul de lungă, că Doamna Varvara e la curent cu toate aceste detalii.
   — Da’ de ce trebuie să fie doamna Varvara la curent? se revoltă scriitorul.
   — Sunt sigur, domnule Marinescu, îi răspunse Gemi, că vom avea destul timp, în cele trei zile rămase, să aflăm de ce — nu că trebuie, dar de ce este la curent Doamna Varvara.
   O voce de undeva din salon se făcu auzită — o voce altminteri probabil viguroasă, dar care, fără amplificare, sună firav:
   — Dar doamna Herescu unde e? Nu vine să se întâlnească cu noi?
   — Cu siguranţă vine, oameni buni, spuse moderatorul. Nu vă faceţi griji. Dacă n-ar fi vrut să vă întâlnească, nu v-ar fi trimis invitaţiile. Până la sfârşitul sejurului o veţi cunoaşte negreşit. Puţină răbdare.
   Şi atunci o altă voce, de astă dată alarmată, se ridică din celălalt capăt al salonului:
   — Da’ de ce filmează tipul ăla de-acolo?
   Un tânăr se ridicase în picioare şi arăta cu braţul întins spre una din mesele aflate la mică distanţă de estradă. Toate privirile se îndreptară instantaneu spre locul vizat. Cu toţii putură să vadă un bărbat între două vârste, care, alertat de agitaţia din salon, tocmai îşi lăsase jos camera cu care filmase, fără a apuca însă s-o ascundă.
   — De ce suntem înregistraţi? strigă indignat tânărul care se ridicase în picioare. E normal să fim înregistraţi?
   — Cine filmează? strigă moderatorul, arătându-se la rândul său indignat.
   Un bărbat mai în vârstă sări în sprijinul mai tânărului său coleg de sejur şi, pe un ton de reproş familiar, i se adresă moderatorului:
   — Ascultă, Gemi, voi ăştia, organizatorii, ar trebui să ţineţi cont că noi toţi, aicea, ne aflăm într-o postură nu tocmai confortabilă, ce dracu’! Suntem divorţaţi, avem tot felul de motive să fi ajuns în situaţia asta... Vorbim în public despre ele, bun, de acord. Dar unele motive nu sunt tocmai măgulitoare pentru noi — mă rog, pentru unii din noi. Ar trebui să fim siguri că n-ajunge nimica în presă.
   — Vă asigur, domnilor... Vă asigur, doamnelor şi domnilor, spuse Gemi pe un ton ferm, că la această întâlnire suntem numai noi între noi şi nimeni altcineva. Nimeni! Vă rog să fiţi convinşi de asta. Domnul pe care îl vedeţi acolo, dacă a filmat, a făcut-o în calitate de persoană privată. Vă asigur că nu l-a pus nimeni.
   — Să urce pe estradă! strigă o voce din salon.
   — Numai dacă divorţul s-a pronunţat din vina lui! glumi moderatorul. O să aflăm asta într-una din serile următoare. Astăzi trebuie să vă las să vă vedeţi de cină. Nu pot să vă ţin tot timpul de vorbă. Doamna Varvara o să mă certe.

***

^*Fragment din romanul cu acelaşi titlu, în lucru