Opt...
Cu primul salariu în buzunar, ce poţi să cumperi, Simion Linte? Să-ţi risipeşti banii pe toate fleacurile? Un sac albastru de sport? Asta, da! Cu miros de pânză, proaspăt ieşită din fabrică. Neatins de mână de muritor... Confecţionat în atelierele raiului, tivit cu piele galbenă moale şi catifelată... Sau ce zici de-un portofel? Nu? Unde ai să-ţi ţii banii? Fiindcă de-aci înainte or să tot curgă... Banii într-o despărţitură, buletinul în alta, carnetul de asociaţie. Metalul!... Scos din buzunarul de la piept... Deschis ca o cărţulie, mereu la aceeaşi filă unde ai pus semn — o hârtie de-o mie! Şi încă multe altele înăuntru. Cui ai să-i rupi gura? Ce muieruşcă o să depindă de banii ăia? Să se pisicească pe lângă tine ca să capete din când în când câte ceva... Ai mai intrat vreodată într-un magazin, să cumperi ceva cu banii tăi, Simion Linte? Nu te mai chinui să-ţi aminteşti: acuma e prima dată. Deci ţine minte — vineri trei februarie 1950... *** *Capitolul 8 din romanul „Urma scapă turmă”, publicat la editura Ararat, în 1997. Text revizuit
Nenorocirea era că ieşise schimbul întâi de la toate fabricile. Puhoi de oameni. Asaltau toate magazinele unde nu era nevoie de cartelă. Merceriile, papetăriile, marochinăriile, parfumeriile... Pe strada Avram Iancu, Simion Linte fu nevoit să aştepte un minut-două la uşa unei marochinării ca să-şi poată face loc înăuntru. Călcaseră în picioare şi împrăştiaseră pe toată duşumeaua lemnele şi surcelele pentru godinul aşezat aproape de mijlocul magazinului. Te împiedicai de ele la tot pasul. Se îmbulzeau s-ajungă la tejghea ca să vadă de aproape că în rafturi nu era nimica de văzut. Rafturi goale. Încă nu se obişnuiseră. Câteva sacoşe de piaţă atârnate într-un cui. Sacoşele făcute de Mariana? Adevărate opere de artă pe lângă mizeriile alea. În alt cui, câteva curele înguste atârnate de cataramă. Din carton, sau din ce dracu’ erau făcute? Valize de carton presat, cu câte două şipci de lemn puse de-a curmezişul capacului, sunând a gol. Medalia de campion într-o valiză ca aia, Simion Linte? Pe peronul Gării de Nord? Prin aburul locomotivelor, s-ar fi destrămat ca fumul în vânt... Curgând tot ce era înăuntru... tricouri, chiloţi, tot... Şi medalia de campion — aur strălucind sub ghetele călătorilor — călcată în picioare. Panglica de mătase, pleoştită şi ca vai de ea în mâzga primăverii... Biata valiză de carton...
Ce altceva să mai vezi în rafturi?
Ajuns la tejghea, nu-ţi venea să te cari cu una, cu două după ce-ai dat atâta din coate ca s-ajungi acolo. Nimenea nu întreba nimica. Vânzătoarea se uita plictisită într-o parte, afară pe geam, peste capetele celor ce căscau gura la vitrină rânjind. Dar dacă totuşi?... Dacă totuşi, undeva pe rafturile de jos, sau sub tejghea — comori de marochinărie ascunse? Piele veritabilă?... A! uite şi-un ghiozdan! De câţi ani, Simion Linte, n-ai mai purtat aşa ceva în spate? prins în curele petrecute peste umeri? Zdrăngănind în el penarul de lemn şi tăbliţa de gresie, la fiecare pas pe strada I.C. Brătianu, cât e ea de lungă... Frizeria mereu prosperă a lui Mişu Dobre, brutăria pe-atuncea întreagă a meşterului Iordan, garajul fraţilor Bunea în plină prosperitate, coşurile înalte ale Rafinăriei, turnul de răcire cu ploaia lui de picături mărunte abătute de vânt peste stradă... Mihalache venind din susul străzii Haşdeu după ce trecuse podul peste liniile ferate, mic şi jigărit, cu genunchii veşnic murdari...
— Ascultă bă, tu nu cumperi nimica? Dă-te la o parte dacă nu cumperi nimica! Lasă pe alţii, un pic de bun-simţ!
O voce ca din butie, Simion Linte se întoarse şi privi peste capete. Un taur cam cât greul Negulescu. Dar ca vârstă, oho! trebuie c-avea cinzeci pe puţin. Îi dădea zor mai departe, vocifera. Mânios foc! Din ochi scăpăra scântei pe sub sprâncenele stufoase. Vai, vai! Bineînţeles că găsise numaidecât vreo câţiva să-i cânte-n strună. Merita să te iei în beţe cu ei? Simion Linte le întoarse spatele şi-i ceru vânzătoarei un portofel de piele.
— N-avem, veni răspunsul. Numai aşa ceva, dacă te interesează. Şi-i puse pe tejghea un portofel de pânză.
Nicio licărire omenească în frumoşii ei ochi albaştri. Cum să-i explici?... Fată dragă, eu sunt boxer. Mănuşile la noi sunt de piele fină. Punching-ball-ul, para... Sacul cu nisip, mingile medicinale, capra — toate-s de piele. E o plăcere să le-atingi. Piele moale şi totodată solidă. Bovină. Ştii tu ce-nseamnă asta? N-ai avut niciodată în magazinul ăsta nenorocit piele atât de bună. Cum îţi închipui c-aş putea purta în buzunar un portofel de pânză?
— Dar un sac de sport... cu şiret?
Fata clătină din cap.
— Încearcă la materiale sportive. Da’ nu prea cred să găseşti. Noi n-am mai primit din august anul trecut.
Taurul vocifera iarăşi. Mugea, ameninţător. Afară, dacă nu cumperi nimica! Ţaţele, hodorogii... mulţimea îi ţinea isonul. Afară! Afară! Golan! Derbedeu! Încurcă-lume!... Directorul, profesorul de istorie Lăzărescu, inspectorul Groşescu, trei barosani, aliniaţi în faţa clasei... Prestanţă... Drepţi ca lumânarea... Badea şezând pe-un scaun, un sac de grăsime plin de prestanţă... Drăgoi, mai-marele-peste-toţi... Elev Simion Linte, eşti exmatriculat din toate şcolile din România!... Matricola smulsă. Spada frântă de genunchi... Pentru jigniri grave aduse corpului didactic, pentru lovirea premeditată a unui cadru didactic, pentru rezultate slabe la învăţătură, pentru purtare execrabilă în şcoală şi-n viaţă!... Afară! Afară!...
Ceva mai încolo, pe-aceeaşi stradă, la magazinul de materiale sportive — ia să vedem, ce-i de găsit? Hanorace de pânză de cort, pe umeraşe, înşirate pe-o bară, toate kaki. Treninguri albastre de bumbac. Tricouri de vară — brr! te lua cu frig... În schimb, nu erau decât vreo trei clienţi în magazin. Puteai să te plimbi în voie. Haltere mici, palete şi mingi de ping-pong. Mingi de tenis... Tentaţie mare. Albe, pufoase... sărind pe zgura roşie a terenurilor de la Astra... Ecoul loviturilor cu racheta... Sticle desfundate de şampanie... Viţa sălbatică atârnând peste zidurile vilelor, de jur împrejur... O-Mie-De-Ani, moşul cu barbă albă, gârbovit, c-o boccea în spinare trecând şontâc-şontâc pe strada I.C. Brătianu... Tot mai bătrân, tot mai pământiu la faţă... În arşiţa secetei din patruşşase abia târându-şi picioarele... Un colţ de pâine... Avea o minge de tenis şi-o dădea pe-un colţ de pâine... Mingea de tenis nou-nouţă în mâna lui neagră şi murdară. Furată? Cui îi păsa? Puştii de pe stradă îl priveau cu ochi mari. Amuţiseră. Nimenea n-avea un colţ de pâine să-i dea pe minge. Să crăpi de ciudă, nu alta! Un vis! Cea mai grozavă afacere din viaţa ta, băiete, ţi-aduci aminte? Ţi-a scăpat printre degete. Bătrânu’, nici să n-audă. Foc şi pară!... Pâine? Vită ce eşti! De unde pizda mă-ti vrei să-ţi dau pâine? Ai văzut tu prin casă vreo bucată?... O-Mie-De-Ani se îndepărta agale în susul străzii ducând cu el mingea de tenis... albă şi pufoasă, dispărută pentru totdeauna...
Puteai să vezi şi mingi de oină pe-un raft... Mingi medicinale umplute cu păr, ca la sală, dar nou-nouţe... Chiar şi mănuşi de box, atârnate într-un cui. Piele adevărată... Mirosea frumos înăuntru.
— Doreşti ceva?...
Simion Linte zâmbi. Avea să vină şi urmarea numaidecât... Dacă nu doreşti nimica, hai, poftim afară!... Dar nu. Tăcere. Doi clienţi ieşiră din magazin. Mai rămăsese unul singur, pierdut printre hanorace, scotocind. Lumea nu se prea dădea în vânt după sport. O grămadă de intelectuali în ultimul timp! Se întoarse către tejghea. O femeiuşcă un pic cam coaptă. Cât să fi avut? Treizeci? Oricum, altă specie decât alea de duzină. Fire domoală, se vedea cât de colo. Ştia să zâmbească, şi nu-i stătea rău. Parcă nu-ţi venea să-i întorci pur şi simplu spatele şi să ieşi afară în frig. Din buzunar, Simion Linte scoase carnetul de asociaţie şi-l puse pe tejghea.
— E la zi, puteţi să controlaţi. Aicea e ultima viză. Vedeţi? Cu data de 17 noiembrie.
— Sunt sigură că-i la zi. Pune-l la loc deocamdată. Mi-l arăţi dacă te hotărăşti să cumperi ceva.
Să te hotărăşti? Hm! Uşor de zis, când te ispiteau cam toate. Dar de unde bani? Un trening... sau chiar două, ca să ai de schimb după o alergare de-o dimineaţă-ntreagă, singur pe malul lacului... peste rumeguşul moale aruncat în grămezi de la Fabrica de mobilă, pe lângă gardul dosnic al Fabricii de sticlă în sus, şi mai departe către dealurile Plaiului... la primăvară... Şi chiar şi una din valizele alea nenorocite, de carton presat, cu şipci de lemn de-a curmezişul capacului... pentru deplasările obişnuite prin ţară... Paletele de ping-pong... şi mingile Barna şi Villa... O bicicletă Mifa... Cine poate visa la aşa ceva?...
— Un sac de sport m-ar interesa. Din alea cu şiret.
Vânzătoarea zâmbi... Hm!
— Ai ambiţii mari... Încearcă săptămâna viitoare. Pe marţi, pe miercuri. De obicei lunea primim marfă. Poate... cine ştie?
— Şi dacă nu primiţi saci de sport?
— În cazul ăsta rămâi c-o pierdere de-o juma’ de oră! E prea mult pentru tine? Sau, în cel mai rău caz, mă mai vezi înc-o dată!
Oho! asta da, invitaţie...
— Să mă mai gândesc. Bănuiesc că merită.
— Mai gândeşte-te. Aicea mă găseşti... Stau şi te-aştept!
Începuse oare un pic de dezgheţ afară? Sau era o simplă părere? O adiere cu miros de primăvară din sud, dinspre câmpie? Ei, nu! Hai să nu ne amăgim, Simion Linte!...
Ieşi din nou în strada Republicii... Vasăzică, aşa... pe marţi, pe miercuri, săptămâna viitoare... după balul de la F.M.E... Încă trei zile de aşteptare... Pe strada Bălcescu se opri la vitrina unei parfumerii... Cutiuţe, sticluţe, borcănaşe... Farmec, Liliac, Lăcrămioare, Violete, Opera... Un cadou pentru Georgeta? Ce zici de ideea asta, Simion Linte?... O sticluţă cu parfum!... După bal, în toiul nopţii, în adierea înmiresmată a primăverii, pârâiaşe susurând de-a lungul rigolelor... Îmbrăţişaţi, în drum spre strada Caraiman, agale... Pustiu şi linişte... Un tren în noapte undeva în depărtare... Un cadou pentru tine, iubito!... Degetele ei sprintene deşurubând dopul. Unghiile lăcuite lucind în luminile străzii... O! ce frumos miroase!... Vino!... Perne şi covoraşe în casă peste tot... Draperii roşii de catifea, cuverturi de atlaz brodate cu fir aurit... Ciucuraşi atârnând... Tingire de aramă... în umbra coloanelor... Cald şi bine... Veşminte vaporoase, cu mâneci largi, dezumflându-se încet... pe duşumea... Soarele şi luna... Ce frumos miroase!... Două lune albe cu miez roşu aprins, plutind, lăsându-se în jos printre perne moi... Vino, iubitule!... Simion Linte îşi ridică privirea către firmă. Milu Veniamin. Parfumerie. Autorizaţia numărul... O mie nouă sute patruzeci şi opt. Clinchet de clopoţel deasupra uşii... rămas de pe vremuri... Un vânzător în halat vernil, c-un stilou în buzunarul de la piept — se vedea agăţătoarea de aur. Vasăzică aşa, Milu Veniamin. Chel, o mutră de farmacist dichisit... Cine ştie ce statuete de porţelan avea acasă, pe strada Prutului... sau pe strada Siretului... Nevastă-sa trebuie că era o doamnă, care toată ziua nu făcea nimica. Iar el — un burghez sadea. Să fi îndrăznit doar să poftească la Mioriţa. Badea l-ar fi dat pe loc afară c-un şut în cur...
— Da, vă rog. Cu ce vă servim?
Pe raft, cutiuţe roz, cu arabescuri aurii în relief. Ce dracu’ era în ele?... Un parfum?... Dar care?... Opera? ... Georgeta ar fi pufnit în râs!... Farmec?...
— Aş vrea o sticlă de parfum, dar...
— O sticlă?... Mici cute ironice i se iviră la colţurile gurii. Ce dracu! aicea trebuie să fii atent să nu faci gafe?... — Cam cât de mare să fie... sticla?
— Păi, nu prea mare... O sticluţă.
— A! o sticluţă. Deci un flacon. Asta-i cu totul altceva. Ce marcă doriţi?
— Păi... să zicem... Farmec.
— O luaţi pentru dumneavoastră?
Ei, drăcie! Ăsta vroia acuma să ştie tot? Ce şi cum? Toată povestea, de-a fir a păr?... Pentru cine şi pentru ce?... Cutele ironice de la colţurile gurii i se adânciră un pic.
— Nu vreau să fiu indiscret. Dar Farmec este o apă de colonie pentru domni. Sau, mă rog, pentru tovarăşi. De aceea v-am întrebat. Dumneavoastră poate că doriţi ceva pentru doamne.
— Atunci... Lăcrămioare.
— Da, Lăcrămioare este pentru doamne. Costă două sute treizeci de lei. Vă împachetez un flacon? Sau poate mai doriţi şi altceva. O pudră? Da? Pentru ce ten?
Sfinte Sisoe! cu ăsta n-o scoteai la capăt! Ţinea cu orice preţ să te facă zob. K.O.!... Te număra... Unu... Doi... Trei... Patru...
— Pentru ten deschis... Te ridicai de la podea, rânjind... Nu m-ai înfundat, scârbă! Pentru ten deschis!...
— În cazul ăsta, vă recomand Diana. Cea mai fină pudră din câte avem! Costă trei sute optzeci de lei... Oho! o grămadă de bani. Un tip, la capătul tejghelei, aştepta în tăcere. Numai ochi şi urechi. Cum naiba să-i spui că parcă nu-ţi dă mâna s-arunci atâţia bani pe fereastră?... — Vi le împachetez împreună? Sau separat?... Împreună, foarte bine! Şase sute zece lei în total...
Ieşind — clinc! clopoţelul deasupra uşii — Simion Linte mirosi pacheţelul... Mda, merge... Lăcrămioare... O primăvară un pic cam trasă de păr... surogat... Să zicem că merge... La bal avea să... Sfinte Cristoase! Băiete! Unde ţi-a fost capul? Ce-ai să pui pe tine la bal? Haina aia a ta de-acum cinzeci de ani? Roasă-n coate? Strâmtă în umeri?... Cap sec!... Vită-ncălţată!... Încheieturi osoase ieşind la vedere din mânecile rămase prea scurte?... Să vadă toată lumea! Uite! Campionul! Zdrenţărosul!... Sau, te pomeneşti, un costum bleumarin cu dunguliţe albe!... Unde e? La magazin? Sau încă n-a ieşit pe poarta fabricii?... Lucrează la el, muncitoarele harnice, în schimbul de noapte! Ca mâine-i gata! Să-l cumpere Simion Linte, din leafa lui de ajutor de ospătar la restaurantul Mioriţa, cel mai luxos din oraş!... Larg în umeri, cu revere tari... Pantalonii proaspăt călcaţi... la dungă! Şi c-o garoafă roşie la butonieră!... Hai, Simion Linte, ce mai stai? Du-te înapoi la Milu Veniamin, autorizaţia numărul — du-te şi spune-i că te-ai răzgândit. Nu mai vrei parfumul Lăcrămioare... Şi nici pudra Diana pentru ten alb... Ai nevoie de bani!... Şi nici banii ăia nu-ţi ajung. La malul mării, cheamă-l pe peştişorul de aur şi spune-i că nu trei dorinţe vrei să-ţi împlinească! Una singură! Un costum bleumarin cu dunguliţe albe...
Pe strada Haşdeu în jos, spre sală, cu pas grăbit... Sub turnul de răcire, colţ cu strada I.C. Frimu, ploaia rece şi măruntă de iarnă susurând zi şi noapte... De unde să faci rost de bani, Simion Linte? Ia zi, ai vreo idee? Să jefuieşti Banca Naţională de pe bulevardul Ştefan Gheorghiu?... Să-i ceri lui Cotruş, cu împrumut? sau poate maestrului Nicodim?... Încă n-ai împlinit şapteşpe ani, dar vezi şi tu cât trebuie să te zbaţi pe lumea asta pentru orice rahat!... O luptă-i viaţa! Deci te luptă!... Îţi dă inima ghes să i te spovedeşti maestrului Nicodim?... Sub patrafir, în miros de tămâie?... Dă-i drumul, ia-o de la capăt cu exmatricularea... Mai adaugă şi chestia cu Mioriţa... Cel mai luxos local din oraş!... Şi la urmă cere-i bani. Frumos, nu?
Trecu pe sub lumina de la întretăierea cu strada Dimitrie Cantemir. Umbra i-o luă înainte şi se căţără iute pe zidul unei case... Mirosea a primăvară? Sau era doar aburul din conducte răspândit pe străzi?... Te pomeneşti că iar o să aibă de aşteptat în hol, la uşa zăvorâtă a sălii...
Dar nu, maestrul venise. Îmbrăcat în trening, singur în sala cu toate luminile aprinse, muncea de zor; apucase deja să tragă în mijloc cam jumătate din saltele...
— Bună seara, maestre.
— A, Linte! Noroc. Du-te şi schimbă-te. Mai stăm de vorbă până vin băieţii.
În vestiar, trecând printr-un coridor de dulapuri de metal, cenuşii şi la fel toate... În despărţitura de sus — nicio poză cu fete, niciun ban ascuns. Puse acolo pacheţelul cu cadouri... Costumul? Ducă-se dracului! Chiar mâine-dimineaţă avea să se ducă la Georgeta: Ştii ce, fetiţo? Am pierdut invitaţia! Aşa că nu mai mergem nicăieri! Poate altă dată... Se uită lung la invitaţie. Fabrica de Motoare Electrice. Comitetul Sindicatului. Uniunea Tineretului Muncitoresc... Vă invită la o SEARĂ DE DANS... Sâmbătă 4 februarie 1950... BALUL GHIOCEILOR... Vasăzică aşa. Balul ghioceilor... Crispat, o apucă de margine cu ură şi cât pe-aci s-o rupă. Se răzgândi. O puse la loc în buzunarul de la palton. Ce importanţă mai avea balul de mâine faţă de ce se întâmpla astăzi aici? În chiloţi, cu bluza de trening se întoarse în sală. Împreună mutând în mijloc ultimele saltele... Era ceea ce se cheamă o împrejurare prielnică...
Maestre... Mă gândeam la lista aia pe care aţi trimis-o la comitetul judeţean... Poate că n-ar strica să faceţi o mică îndreptare. Dacă se mai poate... Ştiţi, ocupaţia mea... s-a cam... schimbat...
Cu piciorul, Nicodim alinia ici şi colo saltelele.
— N-am de făcut nicio îndreptare, Linte. Tu figurezi acolo ajutor de ospătar. La restaurantul Mioriţa. E corect?
Hei, Simion Linte! De ce-ai rămas ca un zevzec, cu gura căscată? Trezeşte-te! Doar eşti bărbat în toată firea! Mâine-poimâine, major!
— Uiţi, dragule, că noi n-avem secrete. Nu vezi? Toată lumea e gata să-ţi dea o mână de ajutor. Şi nu doar gata. Chiar şi obligată! Cum vrei să te-ajute omul dacă ascunzi că ai probleme? Nu-i logic? Tu îmi ascunzi că te-ai angajat la restaurant, deci nu mai eşti elev! Iar mie ce-mi rămâne de făcut? Cea mai mare speranţă a asociaţiei? Tocmai ea să fie descalificată? Să risc eu una ca asta? Pentru falsuri în acte? Noroc că-s alţii care mă informează despre ceea ce tu binevoieşti să taci!...
Mda... Ce rost mai are să-ntrebi cine şi cum? Cine se bagă cu neruşinare în viaţa ta particulară vrea să te-ajute cum s-ar zice! Şi încă şi reuşeşte, asta-i culmea! Ce poţi să mai zici? Oricum, un şut în cur nu poţi să-i dai fără să ştii cine e!... Nimeni şi toată lumea!... Mai ai de învăţat, Simion Linte. Nu le ştii chiar pe toate!...
— Ei hai, las-o moale cu remuşcările. Mai bine zi, cum e, te descurci? Te-ai împăcat cu lumea? Ai bani? Ai ce mânca? Ai tot ce-ţi trebuie?... E mare lucru-n ziua de azi. Nu de plângem! Sus capul!
Nu te trăda niciodată maestrul. Dar cine-l cunoştea bine... Te uitai la el şi-ţi venea să pufneşti în râs...
Da, maestre, ca de obicei aţi nimerit-o. Să mă plâng? De ce? Într-adevăr, nu-mi lipseşte nimica. Bani, mâncare... berechet! Femei? Cliente, admiratoare, amante... claie peste grămadă. În fiecare noapte alta!... Prieteni de nădejde! Şefi înţelegători şi cu simţ al răspunderii! Alimentaţia publică se sprijină pe umerii lor... şi pe umerii noştri, bineînţeles!... Ventilaţie bună... Motoare A.E.G. care nu s-au mai oprit de-un deceniu şi mai bine — duşmani înrăiţi ai aburului şi-ai fumului... Informaţii la zi din ziarele centrale! În fiecare zi la ora douăşpe, în bucătărie! La şcoală n-am avut parte de-aşa ceva. M-au primit chiar din prima clipă... Din salon am păşit pe coridor cu dreptul, ştiţi şi dumneavoastră o veche zicală românească!... M-au întâmpinat cu glume, m-au bătut prieteneşte pe umăr, le-am răspuns cu glume şi nimenea nu s-a supărat! Ancheta castraveţilor a fost distractivă ca un careu de cuvinte încrucişate!... M-au învăţat să pliez în triunghi şerveţele de hârtie fină, m-au învăţat să schimb faţa de masă, să şterg cu şervetul rujul de buze de pe pahare... Am cărat un milion de sticle goale, am umplut un milion de pahare... Mi-au dat prieteneşte peste mână când am întins mâna să servesc prin faţa clientului — ştiţi şi dumneavoastră, aşa ceva nu se face!... M-au felicitat că fac box. Mi-au spus că fără mine ar fi scăpat nepedepsiţi o sută de clienţi năbădăioşi... o sută de rău-platnici care încearcă în fiecare zi să se fofileze din salon... Apropo, dumneavoastră poate nu ştiţi: unii îşi lasă haina pe spetează şi ies, chipurile pân’ la closet. Nu se mai întorc niciodată... Nici să-şi ia haina, nici să-şi achite nota de plată! Nici eu n-am crezut până n-am văzut cu ochii mei! Dragă maestre, închipuiţi-vă că o masă bună face mai mult decât o haină-mpuţită!... Ce să vă mai spun? Notaţi-vă toate astea în carneţel, dumneavoastră care ţineţi câte-o fişă cu datele personale despre fiecare. Şi mai notaţi acolo că-n adâncul sufletului sunt mâhnit, maestre. Pe mine nu mă serveşte nimenea niciodată! Şi asta nu-i drept!
Nicodim îl atinse în umăr c-un pumn uşor. Era vesel.
— Bravo, băiete. E-n regulă. Cel puţin, de-un lucru sunt sigur acuma. Dacă cineva vreodată o să te pună la podea, n-o să fie nevoie să te-ajute alţii să te ridici. Nici n-o să aibă cine. Când simţi că te lasă puterile în ring, toţi ai tăi sunt departe. Orice le-ar plăcea unora să zică, ziariştii şi alţii asemenea, în ring n-ai decât un singur prieten de nădejde: tu însuţi.
Să nu-ţi iasă din cap, Simion Linte, nu alta!
Ce om! De când o fi ştiind? De-o lună? De două? Atâtea antrenamente împreună, câte trei pe săptămână, lunea, miercurea şi vinerea. Şi să nu scoată o vorbă! Sfinte Sisoe, cum se poate una ca asta? De ce? Sigur că toţi ai tăi sunt departe de tine. Cu asta a nimerit-o! Şi nu numai pe ring... Ai tăi! Cine dracu-s ăia? El, maestrul, în colţul ringului, între reprize, asta da! Atâta! Şi-n sală, în fiecare seară de antrenament... Norocul tău, Simion Linte... Ar mai fi şi profesorul de sport... Damian. Dar cine-l mai vede? Poţi să dai o raită pe la şcoală, numai aşa, de dragul lui, fără să-ţi iasă în cale toţi guşaţii ăia de la Marele Stat-Major? Nu poţi, bineînţeles! Ăia păzesc tot! Patrulează prin hol, cu schimbul, stau cu ochii pe tine — nu cumva să treci nepăsător pe sub tablourile istorice! Mai bine să-ţi cadă în cap o piatră de la Posada decât să te vadă ei că nu te trece niciun fior de mândrie!... Ce putea să se schimbe din octombrie până acuma? Nimica. O fi uitat întâmplarea? Aş, ţi-ai găsit! La fiecare lecţie de istorie, el şi cu isteţii clasei trebuie că răsuflau uşuraţi... Locul gol al lui Simion Linte, în ultima bancă, pe rândul de la perete... Uite, acolo a stat barosanu’! Golanu’! Câh!... Pata de cerneală din scobitura pentru toc... zgârieturile... scrijeliturile cu briceagul... VOLEY, BUM-BUM! CARTOF... Toate le făcuse Simion Linte! Cum altfel?... Un Y cu coadă lungă, pictat cu cerneală roşie... Cine să se mute pe locul lui, la dracu-n praznic, ca să aibă-n faţă alt barosan, Cojan-Chioru? Să stea cu ochi-n ceafa lui jegoasă... Nimeni, bineînţeles. În curând aveau să deschidă ferestrele. Să se-mprospăteze un pic aerul împuţit din clasă... Corul... Geamurile vibrând...
Noi la braţ cu Tinereţea
Vom străbate munţi şi văi...
Cine trecea pe sub ferestre îşi închipuia, te pomeneşti, că ardeau de nerăbdare s-o ia peste dealuri... Ciripit de păsărele, pomi în floare, pârâiaşe clipocind... Aiurea! Rahat! Nimic din toate astea!... Colţul ierbii, zumzet de albine... Cine să-i mai creadă? Drăghici, Stamate, Nanu... erau în stare să-şi scoată ochii pentr-un zece! Zgâriau, se păruiau, plângeau! Se pârau între ei! Război în toată legea! Paşnici? Diplomaţi? Te umfla râsul auzindu-l pe Lăzărescu! Îngheţau de frică îndărătul ecranului, la radioscopie, în lumina verzuie... Doborât la pământ Mihalache, îl loveau cu picioarele în coaste, turbaţi, jubilând... Urmaşii Romei... nu contribuiseră cu nimica! VOLEY, BUM-BUM! CARTOF... Linte era de vină! Oalele sparte, ţapul ispăşitor...
Te plângi, Simion Linte? Rău ai ajuns!... Gata! Ora şase şi-un sfert. Alergare uşoară... Fereastra deschisă către acoperişul în dinţi de fierăstrău al halei. Atelierele Centrale. Se plânge cineva de frig? Papanaş, Buzatu, Coteţ, ei care obişnuiesc să mai cârtească, azi n-au nimica împotrivă... Un-doi! Un-doi! Un-doi!... Miroase a primăvară? Sau a petrol?... Înţeapă nările?... Pe strada Haşdeu în sus, până la turnul de răcire... Susură... Aburi... Dincolo de strada I.C. Frimu, pe lângă rezervoarele uriaşe, înconjurate de-un zid înalt... roşu, de cărămidă, se-ntinde până-n Tianşan, în China... Ţi se pare prea departe, băiete? Hai să n-o luăm prea în tragic. E-adevărat, au desfiinţat boxul profesionist în România. Dar poate cândva, cine ştie?... Centura de campion al lumii... bătută cu diamante... Spune, mai ştii unde-i Ursa Mică? Steaua Polară, în vârful oiştii?... Şapte laturi de palmă pe bolta cerului, pornind de la Ursa Mare, pe poza din manual... Orchestra de la F.M.E. face ultima repetiţie înainte de serată... Balul Ghioceilor, să-i ia naiba!... Auzi toba? Sau poate e trenul, jos în vale?... Roţi de oţel în goană peste şine de oţel... Taca-ta-tam! Taca-ta-tam!... Ultimul vagon, două luminiţe roşii dispărând în noapte. Ce se vede dincolo de bariera care se ridică încet? Cale liberă!... Din alergare, un-doi-trei... Cinci paşi, un-doi!... Cinci paşi, un-doi!... Lateral, săritură, un-doi! Lateral, săritură, un-doi!... Dar costumul?...
Pe strada Avram Iancu magazinele s-au închis... Vitrine luminate, manechine masculine tunse boxer zâmbeau cu privirea aţintită în gol, prin sticlă, către dugheana lui Clincea de peste drum, lângă frizerie — „Reparaţii obiecte casnice, râşniţe, patefoane, gramofoane”... c-un patefon Columbia scos pe-o măsuţă afară în stradă... Inimăăă, de ce nu vrei să-mbătrâneşti?... Manechinul, veşnic tânăr, în costum bleumarin cu dunguliţe albe, doar c-o crăpătură în ghips după ureche şi un deget lipsă la mâna dreaptă întinsă către trotuar... Cădeau stropi rari de ploaie în băltoace... Parfumerie, Confecţii pentru femei, Confecţii pentru bărbaţi... Un costum gri închis, tocmai bun pentru un semigreu, culcat pe jumătate în fundul vitrinei, c-o mânecă îndoită peste rever, goală şi pleoştită... Încălţăminte. Sfinte Sisoe, numai ghete de iarnă şi pantofi cu feţe de pânză! Poate, în aprilie, pe peronul Gării de Nord, după finală, să meargă pantofii ăia de pânză... Dar mâine, la bal?... În ghete de box, uşoare şi moi, din cea mai bună piele, pe pâsla ringului... Uşor ca fulgul... dansând... până luni-seară la ora şase...
Pe strada Haşdeu, în drum spre casă... Ploaia cădea pieziş, te izbea cu stropi reci drept în faţă... Fulgi mari, grei de apă, încă şi mai reci. În dreptul turnului de răcire, dând s-o cotească pe strada I.C. Frimu, se opri deodată în loc.
Fane! La dracu’, de ce nu? Putea să-i dea cu-mprumut un costum pentru o seară! Una singură. Fratele mai mare, mândria familiei! Zidar! Duminică-dimineaţă avea să-l capete înapoi, întreg şi nevătămat. O coti deci la stânga, spre centru. Alex Stroe şi Sorin Măgură veneau imediat în urma lui. Scandal şi bună dispoziţie. Numai gura lor în tot oraşul! Îl surprinseseră şovăind la întretăiere. Râzând, îl ameninţaseră cu degetul... Pezevenghiule! Du-te acasă! Nu mai bate drumurile pe la curve!...
Nicio grijă, băieţi... Grăbit, trecea prin dreptul şcolii de fete. Deasupra castanilor, catargul unde în zilele de sărbătoare înălţau tricolorul. Acuma vârful lui se pierdea sus în nori... Staţia de amplificare transmitea în centrul pustiu — difuzoarele înşirate de-a lungul străzii Republicii, în vârful stâlpilor. La clubul de la întretăierea cu bulevardul Ştefan Gheorghiu sunetul ajungea cu întârziere... Aici Bucureşti-eşti-eşti-eşti... Transmitem pe lungimile de undă-ndă-ndă-ndă... Când va bate gongul va fi ora douăzeci şi unu-unu-unu... Bang!-ng!-ng!-ng! A fost ora douăzeci şi unu-unu-unu... Radiojurnal-nal-nal-nal... Ora douăzeci şi unu deci. Cam târziu pentru un zidar harnic care se culcă odată cu găinile. Mâine-n zori începea reconstrucţia oraşului... Simion Linte o coti la dreapta pe strada Plevnei... Radiojurnalul venea acum de departe. Răzbătea greu prin lapoviţă... Reconstrucţia — cărămidă cu cărămidă Casa Poporului, arsă în 1939. Totul a pornit cică de la filmul de celuloid, uscat şi încins. Operatorul a sărit pe ferestruică şi s-a făcut zob... Cutremurul cel mare din zece noiembrie 1940... Raidurile americane, care au făcut din Rafinărie un câmp de fiare vechi... Zidarul Ştefan Linte cocoţat pe schelă, pe cap c-o bască decolorată de soare, fără moţ. Alături de stiva de cărămizi, ultimul număr din România liberă. De citit în pauză. Cărămizile vechi — cine le aruncă din mână-n mână? Cine le curăţă de mortarul vechi şi le aşează în stivă? Zidarii, nu! Hei-rup! hei-rup! hei-rup! BUM! În lupta de brigadier! Elevii din ciclul doi, funcţionarii de la Întreprinderea de Reparaţii Şasiuri şi Boghiuri şi de la Banca de Investiţii şi de la Banca Agricolă... Zidarul Ştefan Linte cu mistria aruncă mortarul precis, c-o mişcare iute şi unduioasă. Pleosc! O cărămidă deasupra, cu muchia paralelă c-o sfoară întinsă. Necalificaţii privesc cu gura căscată. Mai mult, mai repede, mai bine!...
Iată în sfârşit şi strada I.L. Caragiale, povârnită, cu lumini rare, pierzându-se în bezna pădurii.
De, Simion Linte, ce să-i faci! Se mai întâmplă. Ud din cap până-n picioare, ai mai fost numărat până la zece! K.O.! Înfrângerea doare, orice-ar zice maestrul Nicodim... Coborând strada I.L. Caragiale, înapoi spre casă, cu costumul sub braţ, învelit în ziare, într-o mie de foi una peste alta, nu cumva să-l ude ploaia... Căpătat cu împrumut până duminică-dimineaţă... Ai remarcat zâmbetul de pe buzele lui Fane? Zâmbetul victoriei, abia reţinut, perfid... Altminteri, numai miere, fratele ăl mare!... Da, băiete, sigur că da! Îţi dau costumul, nu-i nicio problemă! Dacă nici pe frate-tu nu poţi să contezi la nevoie, atuncea pe cine? Azi te-ajut eu, mâine poate că m-ajuţi tu. Ca-ntre fraţi, ce dracu’! Ai grijă de el. O să fie înghesuială acolo la bal. Vezi, fereşte-te de ăia care fumează. Nişte golani! Po’ să te trezeşti c-o gaură-n rever când nici nu te-aştepţi! Când şezi, vezi nu sta picior peste picior. Ştii şi tu, nici una nici două, se şifonează: Aşa e ştofa! Când ai nevastă să ţi-i calce, nu-i nicio nenorocire. Da’ când n-ai tre’ să dai fuga la croitor. Şi ăia atâta aşteaptă! Te jupoaie, chiar şi pentr-o călcătură! Şi vezi, nu te freca de pereţi. Numai eu ştiu cum lucrează zugravii-n ziua de azi! Sunt în stare să pună şi căcat în varul ăla, numai să le iasă lor câştigul mai gras! Aşa că abia te-ai atins de-un zid şi te-ai şi făcut alb din cap până-n picioare!... A, era să uit! După dans... mă rog, nu ştiu ce aranjamente ai tu... poate că te duci c-o muieruşcă, de! la ea acasă, cum se-ntâmplă. E treaba ta, nu m-amestec. Da’ vezi... înfierbântat... nu arunca hainele cum îţi vine la mână! Strânge frumuşel pantalonii pe dungă... şi haina pune-o pe spătar. N-o fi foc dacă mai întârziaţi şi voi un minut-două...
Te ia cu greaţă, Simion Linte? Las’ că-ţi trece... În sală, pe sub uşă, cât a durat antrenamentul, prea a venit miros de la cantină. Sau poate că prea te-ai îndopat azi la bucătărie cu varză călită cu cârnaţi!... Un zâmbet triumfător? Abia mijit, dar cu-atât mai dezgustător, ţanţoş, Robinson Crusoe cu piciorul pe ceafa lui Vineri, doborât la pământ, în patru labe, umilit ca un câine... Aşa spunea maestrul... Dar dacă l-ai avut şi tu, Simion Linte... pe ring când arbitrul ţi-a ridicat braţul? Ia gândeşte-te! Nu? Eşti sigur că nu? Eşti sigur că n-o să se-ntâmple în meciurile viitoare? În finală şi la ultimul meci din finală?... Jură!
Centrul pustiu... Nu mai ploua... Bătea doar vântul îngheţat. Difuzoarele amuţiseră. Lumea se culcase. Chiar mirosea oare a primăvară, la-nceput de februarie? Sau fusese doar o amăgire?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu