Praful de pe drumurile africane călătorea în Europa pe ghetele lui Rovel, cu avionul. Aceleaşi drumuri, călcate de şenilele tancurilor, iată-le, rămase undeva jos, în infernul războiului. Stewardesa îi punea pe măsuţă paharul cu coniac. O mână albă apărea şi se retrăgea însoţind un zâmbet plin de înţelegere pentru praful de pe ghete. Dar gândurile lui Rovel zburau departe. O rachetă Scud căzând în ajun peste hotelul Farsia. Odată cu camera sa şi cu toate lucrurile, fuseseră spulberate şi splendidele persiene albastre de la ferestre, care filtrau de minune soarele ecuatorial. Dar şi televizorul — tubul catodic. Greu de imaginat cum cioburile zăceau undeva printre dărâmături. Imaginea lui Ines, spartă şi ea în mii de cioburi la numai două ore după reportajul transmis din Ulster, via satelit. Ei doi, oameni în aparenţă paşnici, dar purtând ceva din confruntarea lor mocnită cu toţi cei din jur. Şi totuşi perfect echilibraţi amândoi. Rovel ducea paharul la gură şi privea absent pe hublou. Pe fundalul unei case distruse de un automobil-capcană, ea, o femeie fragilă, hrănită cu aventură — şi întremată — încă de la vârsta de optsprezece ani, dezminţea, fără să ascundă nimic, doar cu ochii ei albaştri, grozăviile din imagine.
Dracu’ ştie ce coniac îi turnase stewardesa în pahar, dar mirosea bine. Rovel îşi aprindea o ţigară. Fumul plutea calm pe deasupra mochetei de pe interval, ca şi cum afară, la doar câţiva metri distanţă, nici n-ar vuit motoarele proiectând în urmă jeturi de gaz fierbinte. Propulsie reactivă... Ce-i spunea Rovel lui Ines? Ochi scandalos de albaştri — îşi amintea el. Şi râdea fără glas, doar în gând, c-un fior de plăcere în stomac. Pe hublou trecea lunecând uşor, undeva departe, un nor cumulus.
Corespondent de război timp de patru săptămâni. Bluză de camuflaj şi pantaloni de camuflaj. Rovel se întorcea din Africa, iar Ines trebuie că era de cel puţin o săptămână acasă după Ulster. Amintindu-şi de redacţie, venea o nouă strângere de stomac. Tot de plăcere oare? Casa distrusă din Ulster... Casa solidă din care Ines nu putea să iasă. Familia. Şi totuşi era ceva amuzant în toate astea.
Rovel sufla fumul către tavan. Nici acolo nu se simţea vibraţia motoarelor... Ines? Un eveniment din viaţa mea! Acum vedea mai exact decât când i-o spusese, amintindu-şi. Ochii ei se întunecaseră un pic. Dar continua să zâmbească. Ce însemna pentru ea un eveniment din viaţa lui Rovel? Ines, care poate că era gata să-şi lase familia şi, dacă i-o cerea Chiedo Gof, îşi lua sacoşa şi zbura în Ulster şi de acolo în Cambogia şi înapoi în Afganistan sau în Croaţia... Şi peste tot se aşeza cu corpul ei subţirel, îmbrăcată în rochia ei mătăsoasă de vară, peste imaginea unei case distruse de bombardament, sau a unor trupuri ciuruite de gloanţe sau sfârtecate de explozii. Un ochi de reporter, ei amândoi — acelaşi ochi de reporter, antrenat să vadă esenţialul. Dar şi amănuntele. Un tânăr în greva foamei în faţa clădirii Parlamentului, cu o pancartă de gât. Un trailer prăbuşit de pe un pasaj de nivel. Din goana maşinii, iată, zărit din fugă, un bătrân posomorât descuind uşa locuinţei sale. Ines la el acasă, citind amuzată, în halat de baie, cu picioarele goale pe braţul fotoliului...
Magazin închis, în zori, sub un cer mohorât
Lacăt atârnând prăfuit peste grilaj în rugină
Înaintea ploii vor sosi măturători tăcuţi
Hârtii mototolite, rămăşiţele nopţii
O dragoste veche, o crimă nesăvârşită din teamă.
Stewardesa lua de pe măsuţă paharul gol. Aplecată, îi zâmbea lui Rovel pentru ultima oară în semn de încurajare: trei ore de zbor au trecut, încă un pic de răbdare, şi praful african de pe ghete avea să fie o problemă rezolvată...
O dragoste veche, o crimă nesăvârşită...
Rovel privea în lungul intervalului. Ceva mai departe, stewardesa se apleca din nou. Zâmbea. Din spate nu se vedea decât speteaza fotoliului... Nu, praful african n-avea să fie prea curând o problemă rezolvată.
— Ce fel de eveniment sunt eu în viaţa ta, Rovel? îl întreba Ines. Fericit? Sau nu prea important? Zâmbea uşor amuzată. O voce un pic inertă, un pic iritată, un pic obosită, un pic dezamăgită. Şi totuşi neîncetând să ceară, ce? O lume ceva mai puţin egocentrică?...
Trenul de aterizare atingea pista transmiţând în interior zgâlţâitura. O lume mai puţin egocentrică? Fără familii. Fără copii. Fără colegi de redacţie... Rovel se întreba ce urmează... Un reporter foarte hotărât în toiul operaţiunilor militare. Curaj nebun în norii de praf african ridicaţi de şenilele tancurilor... Dar Ines? Între Ulster şi Bankok dădea pe-acasă şi lua notă de tensiunile de la redacţie. Tensiuni în creştere. Via satelit, deşi strict personal, pornea de la Ines mesajul către Rovel, camera presei de la hotelul Farsia, înainte ca o rachetă Scud să explodeze în interiorul lui. „Bradast agită spiritele. A uitat de solidaritatea noastră cu el în afacerea cu reportajul de la firma MERRUD. Acum Bradast vrea ca Chiedo Gof să plece. Iar tu şi cu mine, pe lângă că suntem oamenii lui (!), am comis un atentat la morală. Aşa că, după părerea lui, şi noi ar trebui să plecăm”...
Dar unde? Marile companii aeriene nu asigurau nicio acoperire în materie de atentat la morală... Ieşind din avion, Rovel se opri o secundă în capul scării. În Africa, înăbuşitoarea vară părea fără sfârşit. Aici, sub un cer spălat de ploaie, câteva fire de iarbă tremurau în vântul umed, jos la piciorul scării, între dale de beton.
Ines n-avea de unde să ghicească ora sosirii lui. Nici măcar ziua. Rovel trecu singur prin hol, fără niciun bagaj. Doar cu praful său african de pe ghetele galbene...
Magazin închis, în zori, sub un cer mohorât...
În taxi mirosea a fum de ţigară un pic cam stătut. Niciun pachet de ţigări pe bord, sub parbriz. Desigur, clienţii. Îi trecu prin minte să-l întrebe pe şofer dacă nu cumva o dusese de curând pe Ines cu maşina lui. Zâmbi amuzat — cum să i-o descrie?... Înaltă, zveltă, cu ochi scandalos de albaştri, în care blazarea nu-şi va găsi niciodată loc. Poate doar, din când în când, tristeţea. Asta, da... După vreo dispută mai aprigă cu soţul. Sau când nu era prea convinsă că ar fi un eveniment în viaţa lui Rovel. Sau când găsea în asta prea puţină consolare.
Într-adevăr, de la plecarea în Africa, Europa înverzise sub norii pe care îi văzuse seară de seară la TV, de la înălţimea satelitului, destrămându-se peste Portugalia, Sicilia şi Grecia. După ce Ines încerca să acopere cu trupul ei subţirel ororile terorismului şi ale războiului. Din satelit nu se vedeau decât norii ca o uriaşă bulboană peste bătrânul continent. Rovel privea pe geam. Amănuntele — străzile, casele — străluceau doar din goana taxiului... Cu un freamăt de nerăbdare şi de nelinişte ca un gol în stomac...
Hârtii mototolite, rămăşiţele nopţii...
Cu ce era mai sigură redacţia decât Africa? Rachetele Scud nu se puteau rătăci pe-aici. Dar Bradast şi cu ai lui erau gata să te mănânce de viu în orice clipă. Uşile de la ascensor glisară în spatele său, închizându-se, şi Rovel dădu buzna pe coridor cu ghetele sale pline de praf african. Lumină peste tot, cu nimic mai prejos decât soarele ecuatorial. Mai puţin umbrele. Plus aerul condiţionat... GREVĂ DE AVERTISMENT stătea scris pe câteva uşi. Prin geam îl zări pe Bradast la el în birou şi îi făcu semn cu mâna. După atâtea săptămâni de absenţă individul nu putea să rămână pur şi simplu încruntat. Se strădui să scoată ceva din el şi reuşi un rictus. Ştia Chiedo Gof de ce nu-l trimitea să facă reportaje despre atentatele cu bombe... Totuşi, unii dintre ceilalţi îi zâmbiră lui Rovel. Ba chiar şi Olivia îi răspunse la salut fluturându-şi mâna de dincolo de geam.
Rovel trecu mai departe cu aceeaşi viteză de vijelie. Râse în sinea sa la gândul că ar putea să-l găsească pe Chiedo Gof legat de scaunul său cu o frânghie... În Africa, stând lângă persienele albastre din camera sa de la hotelul Farsia, pândise în toiul nopţii tam-tam-ul războinic venind din adâncul pădurii ecuatoriale. Nimic. Doar explozii de obuze şi răpăit de mitralieră. Dacă ţinea neapărat, putea în schimb să caute aici, acasă, banda cu tam-tam-ul african... Ei doi, el şi cu Ines puteau să-şi facă oricând lumea pe care şi-o doreau.
Chiedo Gof nu era legat de scaun cu frânghie. La masa de alături, Rovel o zări pe Ines în faţa monitorului. Era clar — nu putea să-i zâmbească veselă, ca oricare colegă. Pentru ea nu exista decât totul sau nimic. Dumnezeule, ce fel de lume mai era şi asta?
— Salut, Gof, zise intrând în birou. Peste tot, geamuri şi priviri concentrate trecând prin geamuri. Prin interfon puteai să te faci auzit de toată lumea. — Apasă pe buton, Gof, îi zise.
Ines îl fixa încordată, gata să sară de pe scaun. Să alerge la el? Sau în Ulster? Sau în Cambogia? Marile întrebări se pun totdeauna via satelit, nu? Doar din priviri, altminteri vorbind despre atentate cu bombe. Cu condiţia să nu-ţi cadă în cameră o rachetă Scud.
— Vii cu mine, Ines? o întrebă. Şi îi întinse mâna. — Uite, Gof ne trimite pe amândoi în Venezuela. Printre traficanţii de droguri. Aşa-i, Gof? Cel puţin unul dintre noi să se-ntoarcă viu de-acolo. Dar, c-un pic de noroc, poate ne întoarcem amândoi.
Ines îl luă de mână şi amândoi ieşiră pe coridor. Benzile de hârtie pe care scria GREVĂ DE AVERTISMENT dispăruseră de pe uşi. Dincolo de geam, Bradast era singurul care rămăsese acru. Dar poate că mai erau câţiva. Se holbau la ei doi şi poate că nu le venea să creadă. Chiar aşa, pe faţă, ce tupeu! Însă cei mai mulţi îi priveau cu simpatie.
Rovel şi Ines străbătură coridorul inundat de lumină fluorescentă şi ieşiră pe palier, unde bătea soarele trecând prin geamul înalt până în tavan. Ascensorul oprit la palier aştepta gol. De la redacţie până acasă, mergând pe jos, drumul trebuie că îţi lua pe puţin două ore. Dar după emoţiile din Africa şi din Ulster, merita să te relaxezi două ore. O viaţă plină de primejdii. Puteai să te trezeşti oricând cu o rafală de armă automată sau cu o bombă. — Uite, spunea Rovel, praf african autentic. Special pentru tine. Ridica piciorul îndoind genunchiul şi îşi trecea degetul peste gheată. Pe vârful degetului rămânea un praf galben-cărămiziu, ridicat cu nici douăzeci şi patru de ore în urmă de şenilele tancurilor. *** *Din volumul de povestiri Visul văduvei
Publicat și în Luceafrul, 16.09.1992.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu