Înainte de auroră
pândind clipa când Noaptea
vine să-şi ia rămas-bun
Pădurea
încă adormită
în tăceri de cristal
Poiana: zid verde
încremenit
de jur-împrejur
Firele ierbii, ude,
smarald
în fum adormitor
prelins albăstrind
peste curgeri de iederă
Iar în poiană, Ea,
Noaptea
Femeie redevenită fecioară
translucidă
întinsă pe-o rână
rezemată-ntr-un cot
de sidef
leneşă, voluptuoasă
surâzând istovită de dragoste
Chemări umede
în lucirea palidă
a ochilor ei
Înveşmântată în văl
de lintiţă,
cu luciri de lună:
Veniţi şi vedeţi-mă
voi ceilalţi
istoviţi de dragoste,
până nu mă destram
în abur
până nu mă topesc
în ape stătute
De unde, Doamne,
atâta fericire?
Am meritat-o oare?
Lumea mea aşteptată.
Iat-o,
în sfârşit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu