Racii

O adiere nevăzută a legănat copacii —
vârfurile
Un tremur nevăzut a înfiorat frunzele.
Jos pe mal
niciun fir de iarbă nu s-a clintit

Până când, în tăcere
au ieşit din adâncul apei,
rând pe rând,
Racii...
S-au încropit, oare din ce?
Şşşt!
Din tenebrele uitării Sfântului Augustin
de nu cumva din tenebrele uitării
Tuturor Sfinţilor.
Magie neagră.
Saints Go Marching Out

Copilul, încet, şi-a culcat obrazul
pe-o tufă de pătlagină tămăduitoare
Copilul... În treacăt fie spus,
să-mi fie iertat: era băiat.
Spun asta fiindcă tare îmi pare
o cunoştinţă veche.
A ascultat tăcerea ierbii
dar firele de iarbă foşneau
abia auzit sub mersul racilor
Apa s-a scurs de pe platoşele lor
grunjoase verzi–cenuşii
Ochii le-au rămas uscaţi şi treji —
mărgele, sub ochii mari ai băiatului,
la un pas distanţă.

Grunjoase platoşe–carapace
Au adus cu ele fumul ceţii
supt de peste faţa apei.
Oare când s-au deschis ochii racilor?
O întrebare fără răspuns:
Dar când oare s-au închis?
Dumnezeu le-a dat
Crustaceelor
o privire sticloasă...

Ochii băiatului se întreabă...

Ierburile unduiesc în adâncul apei
Un nufăr luminează plutind
Racii sunt mulţi la număr şi orbi
Cleştii lor foarfecă aerul în van
în timp ce păşesc sacadat, rac după rac,
platoşe grunjoase verzi–cenuşii
în aliniere —
Îi cheamă umbra de sub podeţ.

Ochii lor nu s-au deschis niciodată
ei privesc — atât cât privesc —
tulbure, sever şi feroce,
privesc
dinainte de Părintele Ceresc
şi-i vor închide — dacă-i vor închide —
odată cu Dumnezeu.